Vin: cum afli dacă s-a alterat? Care sunt indiciile care îți pot arăta acest lucru după ce sticla a fost desfăcută? La ce trebuie să fii atent și ce este bine de știut? Iată mai multe informații!

În general, o sticlă de vin care a fost deschisă de mai bine de o săptămână s-a stricat cel mai probabil. Desigur, există câteva excepții de la această regulă, cum ar fi vinurile de desert care au fost fortificate. Dacă un vin a depășit apogeul, un băutor expert își poate da seama aproape întotdeauna imediat. Cum fac? Ei bine, acest lucru vine cu puțină practică, iar acestea sunt semnele la care trebuie să fiți atenți: 

Culoarea și starea vinului trebuie examinate mai întâi. Dacă impresia pe care v-o lasă vinul  în sticlă este neclar, încețoșat, este semn rău. Există unele vinuri care sunt în mod natural cețoase, dar dacă inițial sunt limpezi și ulterior devin tulburi, acesta poate fi un semn că în interiorul sticlei are loc activitate microbiană. 

De asemenea, vinul stricat vă începe să devină din ce în ce mai maroniu și să-și schimbe culoarea. Similar cu modul în care un măr oxidează atunci când este expus la oxigen și vinul îmbătrânește. În timp ce actul de „rumenire” nu este în mod inerent nedorit (există niște vinuri fantastice de culoare „brun”), și asta vă dezvăluie cât de mult stres oxidativ a suferit vinul.

Un vin bun de consumat nu va prezenta bule sau spumă, în afară de vinurile spumante care au această caracteristică din fabricație. Dacă vi se pare că în pahar este prea multa spumă și că vinul nu este „liniștit”, cel mai probabil, ar trebui să renunțați la sticla respectivă. Reducerea este problema opusă oxidării: atunci când vinul nu este expus la suficient oxigen, se formează compuși sulfuric, dând vinului un miros puternic de sulf asemănător cu mirosul unui chibrit aprins. 

În comparație cu dopurile naturale, sticlele cu capac cu șurub au mai multe șanse să aibă acest lucru. Încercați totuși să-l decantați dacă primiți o sticlă reductivă. Vinul se poate autocorecta, iar vaporii se pot disipa. 

Pata de plută, sau când cineva spune că o sticlă este „înfundată”, este cel mai răspândit tip de defect al vinului. Acest lucru indică faptul că o bacterie cunoscută sub numele de tricloroanisol, sau pur și simplu „TCA”, a invadat dopul sticlei. Vinul care a fost „înfundat” vă avea gust și miros de carton mucegăit, câine umed sau subsol mucegăit. Este destul de simplu de recunoscut! Unele vinuri au doar un pic de TCA, care, în esență, privează vinul de arome și îl face lipsit de aromă. Această problemă apare doar în cazul vinurilor naturale sigilate cu plută. Problema nu va exista în vinurile cu dopuri cu șuruburi sau dopuri sintetice. 

Un alt indiciu al contaminării bacteriene este mirosul ciudat. În vin, germenii bacterieni se formează spontan. Au ocazional potențialul de a crește și de a modifica aroma vinului. Aceasta miroase a gerbil sau a șoarece. Acest lucru se întâmplă mai frecvent în vinurile „naturale” care nu au fost tratate cu dioxid de sulf. Vinul mai poate prezenta o aromă de varză murată: acest miros care încrețește nasul este rezultatul bacteriilor lactice necinstite care au invadat băutura. Dacă vinul posedă o aromă puternică de oțet, aceasta este aroma acidului acetic și a acidității volatile, care apare de obicei în vin după ce a fost expus la oxigen. Cu toate acestea, și drojdiile renegate din cramă ar putea provoca acest defect. Dacă are un miros de câine umed, carton putrezit sau subsol umed este o manifestare a murdăriei de plută sau contaminare cu TCA. 

Dacă ați cumpărat un vin ușor, bogat în alcool și l-ați lăsat pe blat fără să urmați niciunul dintre pași, dar totuși credeți că are un gust bun, atunci puteți bea în continuare. Având în vedere că vinul devine arareori toxic pentru organism, atâta timp cât gustul nu deranjează, poate fi consumat. Este totuși un vin bun dacă vă bucurați de el după patru până la cinci zile de la deschidere, iar cum un vin bun se împarte cu persoanele dragi, slabe șanse să rămână ceva. Poate doar amintiri frumoase!