Publicat 16 July 2022
Vin rose, alb sau roșu – ce alegi? Sortimentele de vin potrivite pentru mâncare, care sunt variantele pe care le ai? Iată mai multe informații de interes pentru tine!
Evenimentele importante, aniversările, petrecerile cu prietenii ori familia, și acele momente liniștite, în care tot ce ne dorim este să ne relaxăm și să povestim împreună cu persoanele dragi sufletului nostru, merită petrecute pe cinste, în jurul unei mese cu preparate delicioase și o sticlă de vin atent aleasă. Un vin bun trece printr-un proces lung, pornind de la alegerea sortimentului de struguri, amestecul lor și până la varianta de păstrare. Învechirea este și ea parte din rezultatul final.
Se întâmplă adesea să deschidem o sticlă de vin și să fim surprinși, din păcate, în mod neplăcut, pentru că nu este ceea ce speram, tocmai din cauză că alegerea a fost, probabil, făcută aleatoriu, fără a ne informa suficient înainte. Așadar, este necesar să cunoaștem soiurile de vin, și de struguri din care este acesta produs, care sunt paharele în care trebuie servit și ce categorii se potrivesc felurilor de mâncare pe care le alegem.
Vinul ar putea fi considerat de nelipsit de la orice masă și asta pentru că se potrivește cu aproape orice fel de mâncare, pornind de la brânzeturile maturate și până la friptură asortată cu sosuri specifice. Iar dacă nu știi cu ce tip de vin să începi, te poți orienta spre rose și mai apoi alegi dacă te îndrepți spre alb sau spre roșu. Un lucru este bine de știut – pornește întotdeauna de la cel alb spre cel roșu și nu invers.
Preparate pentru vinul rose
Vinul rose este o variantă de mijloc între cel alb și cel roșu, având evident, un gust diferit și fiind servit alături de preparate specifice. Acesta este produs prin fermentarea cojilor de struguri roșii, alături de pulpa lor, însă pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel, producătorii de renume, cunoscători în domeniu, știu cu exactitate când este nevoie să îndepărteze cojile pentru ca vinul să aibă o culoare adecvată, fără a fi mult prea pigmentat.
Vinul rose este asociat de cele mai multe ori cu carnea albă, cu fructele de mare sau peștele. De asemenea, acesta este potrivit pentru pieptul de rață și curcanul afumat, la care poți adăuga și deserturile tale preferate. Vinul rose sec și cel spumant se servește alături de brânzeturile proaspete, precum Burrata sau Feta. Deserturile se pot asocia cu vinuri dulci, demidulci și vinuri spumante.
Preparate pentru vinul roșu
Vinul roșu are aproape toate proprietățile strugurilor negri, fiind produs din fermentarea acestora, și conține numeroase substanțe benefice, precum antioxidanții, care îl transformă într-o băutură utilă organismului.
Vinul roșu este servit împreună cu preparatele din carne roșie, precum carne de porc și de vită, cu gulaș, iahnie de fasole, paste cu sos roșu, lasagna, brânzeturile bine maturate, rulada de cerb și de fazan și cu deserturi pe bază de cafea sau ciocolată. Dintre toate aceste preparate, majoritatea sunt servite cu vin roșu sec, precum Cabernet Sauvignon și Merlot.
Preparate pentru vinul alb
Vinul alb este și el ales foarte des, având de asemenea, o mulțime de beneficii pentru sănătate și un gust rafinat, completând astfel, orice masă.
Vinul alb este potrivit pentru preparate din carne de pui, paste, pește afumat, păstrăv, saramură de pește, mâncare de varză cu afumătură, pilaf, paste cu sos alb, fructe de mare, brânzeturi și deserturi. La fel ca în cazul vinului roșu, și aici, sunt preferate tipurile de vin alb sec. Printre acestea se numără, Chardonnay și Pinot Grigio.
Cu o gamă variată de produse, Vino Italia îți este alături pentru e trăi experiențe unice, marcând astfel toate evenimentele importante din viața ta.
Luni - Vineri: 10:00 - 18:00
Sâmbătă: 10:00 - 17:00