Vin rosé și povestea din spatele său
Vin rosé și povestea din spatele său

Publicat 11 April 2022

Vin rosé, povestea din spatele său și tot ce este bine de știut despre acesta. Iată mai multe informații de interes pentru tine! 

vin rose

Vinul rosé este din ce în ce mai popular și recunoscut la nivel internațional cu vânzări record în țari precum Italia, Franța sau Spania unde a depășit de mult faima vinului alb. Învăluită în preconcepții, cum ar fi ideea că ar reprezenta un amestec de vin alb cu roșu sau că este un vin al anotimpurilor însorite, gama de rosé oferă arome nebănuite în culori romantice și tonuri rafinate aducându-i recunoștința necesară unei băuturi sociale atât de îndrăgite.

Poți savura un pahar de rosé la petreceri, aniversări sau ieșiri cu prietenii alături de mâncăruri alese sau doar ca aperitiv și deși cel mai adesea este servit alături de preparate din pește, homar, fructe de mare sau brânzeturi, acesta a devenit o adevărată tradiție pentru meniul cu curcan de Ziua Recunoștinței sau tradiționalul miel de Paște. Indiferent de alegerile culinare personale, anotimp sau ocazie, rozul poate fi culoarea ce pune în valoare cel mai bine personalitatea ta acidulată, iar echipa vinoitalia.ro este aici pentru a te ajuta să îți selectezi favoritul. 

Să recunoaștem, este la modă să bei „roz”, iar în țările producătoare de vin rosé acest fenomen nu este diferit. Desigur, acum s-ar putea să credeți că există și alte tendințe în vinuri mai importante. În Italia însă, producția de vin rosé cu soiuri de struguri indigene devine din ce în ce mai importantă, iar exportul crește constant. Să aruncăm așadar o privire mai atentă asupra poveștii din spatele acestei băuturi. 

În general, vinificația din cele mai vechi timpuri producea vinuri mai deschise la culoare și la corp. Acest lucru se datorează faptului că nu s-au aplicat tehnici precum timpi mai lungi de macerare și o presare mai dură a strugurilor. Adesea, strugurii albi și roșii erau amestecați, presați cu picioarele împreună, conducând la vinuri de o culoare mai deschisă.

Producția și consumul de rosé datează de la feonicieni, în jurul anului 1550 î.Hr. – 300 î.Hr. și grecii antici, circa 600 î.Hr. De fapt, se crede că în Grecia antică, oamenii consumau un vin roșu ce semăna cu un rosé,  obținut prin amestecarea strugurilor albi și roșii. Într-adevăr, era considerat mai civilizat să bei vinuri în stil rosé, mai degrabă decât vinuri nediluate. În acele timpuri era considerat că doar oamenii din categorii sociale joase consumau vinuri roșii pline.

Elaborarea acestui tip de vinuri mai ușoare și mai fructate a durat până în Evul Mediu. În această perioadă, vinurile de tip Claret din Bordeaux au început să câștige succes, mai ales pe piața engleză. Vinurile Claret nu erau altceva decât vinuri roșii cu corp lejer, cu o culoare roșie pal, foarte asemănătoare cu vinurile rosé.

În vremurile moderne, vinul rosé a devenit la modă și, după cum am menționat, consumul crește constant la nivel mondial. Un vin rosé proaspăt, fructat și plăcut este perfect ca aperitiv, precum și combinat cu alimente mai ușoare, lucru care îl face alegerea ideală pentru evenimente mondene. 

Rosé nu este un anumit tip de struguri - este pur și simplu un gen de vin, cum ar fi roșii și albi. Deși este produs în mod similar cu alte vinuri roșii, timpul de fermentare cu cojile de struguri este scurtat. Acest contact redus cu pielea este ceea ce conferă  culoarea roz ca semnătură.

Vinurile rosé pot fi oriunde, de la dulce siropos la uscat. Soiurile de rosé mai vechi produse în Italia, Franța și Spania vor fi în general destul de uscate, în timp ce vinurile rosé mai noi vor avea adesea mai multă dulceață.

Un alt fapt interesant, conform IWSF (International Wine and Spirits Fair) – Vinexpo Report 2017, este că consumatorii mai tineri preferă un stil rosé mai dulce decât vinurile rosé mai clasice palide și uscate. Un lucru este cert, cine nu a apăsat „like” la o postare sub hashtag-urile #roseallday, #lavieenrose sau #drinkpink pe rețelele sociale? Fotografii elaborate cu pahare de vin elegante și nuanțe încântătoare de roz diafan, aproape comunică un fel de stil de viață  luxos, acel „la vie en rosé” și încântă simțurile. Răsfață-te și tu cu un rosé fin chiar astazi și lasă-te inspirat de colecția noastră special creată – click aici 

Program de lucru

Luni - Vineri: 10:00 - 18:00
Sâmbătă: 10:00 - 17:00

Adresa
Strada Scurtă FN, Arad,
România