Publicat 26 September 2023
ɢᴇʟꜱᴏ ᴅ'ᴏʀᴏ ɴᴇʀᴏ ᴅɪ ᴛʀᴏɪᴀ produs de crama ᴘᴏᴅᴇʀᴇ 29 este un vin roșu sec, de calitate superioară, produs din 100% struguri Nero di Troia, în Italia zona Puglia.
Puglia este o regiune vitivinicolă din sudul Italiei, situată între Marea Adriatică și Marea Ionică, aproape de Albania, care cuprinde „tocul” și „pintenul” marii cizme a Peninsulei Apenine. La sud-vest, țărmurile sale sunt scăldate de apele Golfului Taranto (Marea Ionică), iar la nord, de valurile Adriaticii. Majoritatea vinurilor din Puglia sunt obținute din soiuri indigene zonei: 🍇 ɴᴇʀᴏ ᴅɪ ᴛʀᴏɪᴀ, Negroamaro și Primitivo.
Crama ᴘᴏᴅᴇʀᴇ 29 a fost fondată de un duo tată-fiu, care au făcut din pasiunea lor o misiune clară. Iubirea pentru pământurile ce-i înconjoară a fost una dintre cele mai importante motivații pentru cei doi în întemeierea cramei.
La ᴘᴏᴅᴇʀᴇ 29 natura își urmează ᴄᴜʀꜱᴜʟ ɴᴀᴛᴜʀᴀʟ 🌱☀️💦
Ei au ales să nu irige via, ploaia însăși, cu natura ei ciclică, este cea care hrănește pământul. Totul se întâmplă spontan, natural, fără a distorsiona ritmul lent al viei care, la momentul potrivit, răsplătește cu struguri de o puritate și o aromă extraordinară.
🏆 Ca și ᴜɴɪᴄ ɪᴍᴘᴏʀᴛᴀᴛᴏʀ ᴀʟ ʙʀᴀɴᴅᴜʟᴜɪ ᴘᴏᴅᴇʀᴇ 29 putem spune că un pahar de Gelso d'Oro Nero di Troia nu conține niciun compromis, ci doar calitate.
Încearcă și tu un pahar perfect de ɢᴇʟꜱᴏ ᴅ'ᴏʀᴏ ɴᴇʀᴏ ᴅɪ ᴛʀᴏɪᴀ 🍷
📞 0774 023 546
#vinoitalia #onlineshop #Podere29 #unicimportator #redwine #greatwine #puglia #neroditroia #fromitaly #withlove #biowine #natural
Luni - Vineri: 10:00 - 18:00
Sâmbătă: 10:00 - 17:00